Am decorat la Radisson Blu Bucureşti – o locaţie cu un farmec aparte


Botez la Radisson Blu – punctul zero al restaurantelor de top din Bucureşti.

Pe terasă, ospătarii conduşi de un chef ce părea din afară pregăteau de zor petrecerea de botez pentru Aurora-Elena.

Fiind afară, atmosfera era relaxantă, dar munca de organizare mult mai complicată. Ca idee, toate evenimentele organizate outdoor sunt de două ori mai complexe ca implementare decât cele organizate în interior, într-un spaţiul controlat. Afară, e musai să ţii cont de fenomenele meteo, să ai un plan B, chiar şi un plan C, în caz de ploaie sau chiar de furtună.

O chestiune tehnică ce ne-a dat pe spate: copertinele care făceau umbră meselor includeau senzori de vant. La un vânt ceva mai puternic, aceste copertine albastre de forma unor vele se strângeau în mod automat, având acţionare electrică. Cu cât urci pe scara ierarhică a locaţiilor, cu atât poţi vedea astfel de dotări. E firesc.

Noi credem că fiecare restaurant are farmecul lui, iar botezul reprezintă o bucurie şi un prilej de socializare reală, nu virtuală.

Revenind la Radisson, zona de terasă ce aparţine brunch-ului include o veche luntre pescărească pe care ospătarii au umplut-o cu gheţă şi felurite preparate din care cred că am recunoscut vreo 3, restul păreau a fi “de import”. Chef-ul îşi lasă amprenta fără dar si poate în astfel de situaţii.

Zona în care se desfăşura botezul trebuia cumva delimitată, aşa că iată rezolvarea în mod elegant: folosirea baloanelor litere umflate cu heliu. Iată cum baloanele noastre îndeplineau roluri multiple: anunţarea cu mândrie a numelui fetiţei, delimitarea spaţiului, rol decorativ. Baloane pentru botez cu triplu rol :)

Era pregătită şi o scenă mica, perfect adaptată ca dimensiuni locaţiei.

Notă: noi mai şi cântăm şi o facem chiar bine. Cine ştie, în viitorul apropiat, vom cânta si noi in astfel de locatii cu totul si cu totul deosebite.

Nota 2: Ne-am interesat pentru voi: preţurile nu sunt atât de mari precum par, ci reflectă clar o calitate ireproşabilă a serviciilor.

Hastag-uri ca de obicei, multe şi interesante: #radissonblu #superbaloane #baloanecuheliu #baloanebucuresti #baloanebotez

#baloanebotez #radisson #radissonbucuresti #botez #baloanecuheliu #baloaneliterecuheliu #baloanelitereBucuresti #baloanepetrecericopii #baloanecifreBucuresti #organizarebotez #baloanebucuresti #candybarbotez #baloaneimprimate

Featured Posts
Posts Are Coming Soon
Rămâi pe recepție...
Recent Posts
Archive
Search By Tags
No tags yet.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square

Politica de utilizare cookies website

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, telefon: 0219551, http://www.anpc.gov.ro/

Prelucrare date cu caracter personal: S.C. TOP MEDIA PRINT S.R.L. ce deţine acest website, este înregistrată în Registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal sub nr. ......./2017. 

Socializǎm?

  • Facebook
  • Instagram
  • Pinterest
  • Twitter
  • YouTube
  • Tumblr

Sediul social: strada Soarelui nr.38, Brăneşti, judeţul Ilfov, România, Cod postal: 077030, CUI: RO16573039, capital social: 200 lei, Nr. Reg. Comerţului: J23/259/2010